Zboara suflete!

Desfa-ti aripile suflete si zboara spre ziua ce mijeste odata cu caldura. Aduna-te din miliardele de farame in care te-a pulverizat durerea si inalta-te spre lumina astrala! Uita stropii amari de suferinta pe care i-ai sorbit din cupa vietii si uita nedreptatile care ti-au frant drumul spre Crucea Nordului! Rasfrange-te ca o aureola , prelinge-te ca o umbra eterica , desfa-ti aripile si zboara spre Fericire, Lumina, Putere!
Spera pana ce, obosit, te vei cufunda in Noul Neant!

Farul

Sunt mândru far, pe-un varf de stânca
Şi-i ocrotesc pe cei ce rătăcesc in noapte
Atunci când viata li-i bântuită de furtuna,
Şi la timonă visele-s deşarte.

Sunt multi acei ce i-am adus la mal
Cu nava sufletului lor intreagă.
Şi bucuros eram – când fiecare val
Se intorcea-n talazuri, fara pradă.

Dar când ochiul, mi-a plâlpâit stingher
Şi m-am găsit doar turn de piatră arsă,
Nu am văzut venind de nicaieri
O rază, călăuză-n ceata deasă.

Iar dintre acei ce i-am salvat din valuri,
Niciunul nu mi-a mângâiat făptura.
Şi am rămas, golit de idealuri
Asemeni unei mari, când a trecut furtuna.

Şi din genunchi să ma ridic n-am reusit,
Iar raza mea ce lumina-ntreaga noapte
S-a rătăcit pe căi de negăsit,
Luând cu ea si visele si marea.

La tara…

Se-aude vantul fosnind printre nori
Si ploia sta gata sa ude pamantul.
Cioburi de luna privesc catre noi,
Citindu-ne, parca, privirea si gandul.

Sub stele “de tara” albastru-i mai cald,
Padurea respira prin frunze doar cantec.
In suflete dorul parca-i mai alb,
Iar ploaia incepe-un sagalnic descantec.

De Craciun

Stau cuminte la fereastra
Si privesc dupa perdea
Pentru ca in noaptea asta
Prin noianul greu de nea
Trebuie s-ajunga-n graba
Mosul Bun cu daruri multe,
Imbracat-ntr-o desaga
Mare, mare cat un munte!

Eu, i-am spus intr-o scrisoare
Ca-s copil ascultator
De cand am crescut mai mare
Ii sunt mamei de-ajutor:
Nu mai stric nimic prin casa,
Nu mai bat copiii mici,
Respect orele de masa
Si am grija de pisici!

Cu sufletul plin de teama
Pe mamica-am intrebat :
- “Oare crezi ca si-anul asta
Mos Craciun iar m-a iertat?”
Am promis maicutei mele
Sa nu mai gresesc de fel.
Sper ca Mosul va-ntelege

Doar, copil a fost si el!

Timpul

Timpul, necrutator cu fiinta efemera, goneste pe caii sai salbatici, lasand in urma praful amintirilor. El vine, pleaca si nu iarta.  Trecerea lui ireversibila nu e palpabila, insa urme adanci se pot citi in sufletele noastre.

Sentimente, ganduri, idei, credinte…toate se naruie sub povara grea a timpului. Promisiunile si juramintele se spulbera in vantul calator… iar clipa devine eternitate.

“Iubirea misca cer si stele”

Din intunericul noptilor nedormite, din puritatea albului din zori, din roua ce spala fata lumii, s-a nascut in sufletele noastre un dor cat un vis, pur ca lumina si liber ca vantul. Si acest dor cu nume de cantec s-a numit IUBIRE.

Iubirea e cea care a stat la capataiul copilului adormit in leagan, pe fruntea adolescentului napadit de fiori si chiar in firele albe ce strajuiesc tamplele batranilor.

Si cu toate ca iubirea e cea care ne aduce vise sfaramate, nopti ciobite, frig cuibarit intre ganduri, ne legam de ea cu radacini ca niste tentacule, strigand-o cu intreaga noastra faptura.

Iubirea e cea care ne ridica pe culmile puritatii umane si ne deschide porti spre fericire….nu ne lasa sa cadem in naufragiul dezamagirilor si napasarii.

Rasarind in fiecare inima si dansand in fiecare vis de adolescent, dragostea este samburele fiintei peste care ploua cu astre. Sufletul, imbracat in straie de sarbatoare o asteapta ca pe o zeita. Ea vine, mandra in valul ei de lumina, si se cuibareste in inima.

Misterioasa ca un pas de zana, purtand in vene fosnete de flori, IUBIREA ni -i darul stropit cu canturi ce slavesc vesnicia!